Sunt Mihaela Enea, am 27 de ani și în urmă cu trei ani m-am trezit deodată față în față cu mine. Fără copii de crescut, fără relație de întreținut și cu multe amintiri reprimate, descurcă-te Mihaela, tu cu tine. Ia-o pe-asta!

Așa a început călătoria în căutarea mea. Am început acest blog la prima mea plecare în Africa, Uganda, în martie 2019. Atunci, deschiderea unui blog cât și plecatul pe alt continent aveau o mare legătură cu descoperirea mea. Pornisem de la ideea de a avea un jurnal în care să notez lucrurile pe care le experimentam acolo. Habar n-aveam cum funcționează un blog (nu că acum aș ști) și nici nu aveam așteptări la x număr de cititori, dar am zis să încerc.

Acum, aș vrea să îți spun care este scopul blogului ăstuia, dar sincer nu aș putea să o fac pentru că nici eu nu îl știu. Tot ce știu este că îmi place să scriu și din când în când îmi mai vine o idee pe care îmi place să o împărtășesc. Nu mă identific ca bloggeriță, scriitoare sau orice altceva pentru că asta ar însemna asumarea unor roluri care nu sunt pentru mine.

Ce îmi pot asuma este faptul că scriu din nevoia de a ieși în față și de a fi reflectorul pe mine. Cumva. Nu sunt obișnuită cu asta și de fiecare dată când se întâmplă, numai eu știu ce se întâmplă în corpul meu.

Sunt o minimalistă, îmi place să îmi exprim părerea și să iau atitudine pentru că au fost momente în viața mea în care nu am putut face asta și acum vreau să îmi iau revanșa.

Sunt ortodoxă. Merg la biserică de când mă știu. Am crescut în felul acesta: mers la biserică în fiecare duminică, spovedit și împărtășit constant, postit în posturi și în miercurile și vinerile de peste an, anaforă și aghiazmă în fiecare dimineață, rugăciune și așa mai departe. Așa am crescut. Pentru mine este simplu să cred în Dumnezeu. Mai greu e cu asumatul, mai ales în vremurile astea. Și am lupte multe pentru că am multe întrebări, dar încet încet, apar oameni în viața mea care mă ajută să găsesc răspunsurile la întrebările care mă macină.

Cred cu adevărat în puterea lui ÎMPREUNĂ. De mică am învățat să fac din nimic, totul, să-i protejez pe cei din jurul meu, să împart, să ofer din puținul pe care îl am, să organizez, să moderez, să prioritizez și să eficientizez.

Toate astea le-am învățat pentru că am avut oameni în jurul meu care m-au susținut: un prieten care îmi dădea bani oricând aveam nevoie și mă aștepta până la Crăciun când mergeam cu colindul și aveam și eu bani; un iubit care a înțeles că iubita lui nu e ca oricare altă adolescentă de vârsta lui pentru că ea avea copii de crescut și el a fost acolo să o susțină all the way; o prietenă care nu înțelegea de ce e treaba mea să calc cămăși, să merg la ședințele cu părinții, să fac teme cu cei mici, să fac rost de bani pentru stilouri și caiete, dar îmi dădea bani dacă aveam nevoie, îmi cumpăra și mie corn și măr când își cumpăra ei și până în ziua de azi e persoana pe care o pot suna în orice oră din zi și din noapte; și nu în ultimul rând, un loc plin de oameni pentru care copiii și adolescenții erau cei mai importanți și le ofereau context de creștere și de dezvoltare.

Situații de viață care mi-au arătat că împreună, lucrurile sunt mai simple și mai ușor de dus.

Ești, ești, dar ce-ai făcut în viața asta?

Am început cu începutul. Am fost un angajat ascultător (sau nu?) timp de doi ani, apoi, am schimbat jobul și am avut prima funcție de conducere oficială cu contract și tot la 24 de ani. Până atunci, am coordonat echipe de voluntari și m-am format ca și coordonator la Oratoriul Don Bosco.

Am continuat cu coordonarea și managementul în programul “Bacău, Capitala Tineretului din România” unde am fost director de programe. M-am ocupat practic de tot ce a însemnat evenimente și activități în programul acesta fantastic care mi-a schimbat viața: Marea Deschidere a programului BCTR, Street Delivery 2017, Festivalul de Film – “Film mai aproape” 2017, SkirtBike 2017, Summitul Tinerilor din România 2017, Evenimentul de închidere a programului BCTR și tot felul de evenimente și activități mai micuțe.

Am avut oportunitatea de a mă cunoaște pe mine lucrând la Academia C.L.A.R. Al doilea punct de cotitură din viața mea și acela care m-a făcut să conștientizez faptul că, degeaba sunt axată pe rezultate dacă îi neglijez pe oamenii din echipa pe care o coordonez. Pe termen lung, asta nu poate avea succes. Aici am învățat diferența dintre verbele a fi și a face și vreau să cred că acum sunt în ceea ce fac 🙂

În prezent sunt președinte la Federația Tinerilor din Bacău, iar în timpul liber, fac voluntariat în Africa 2 luni pe an. Aici se află sufletul meu momentan – în Federație și la copiii de la orfelinatul la care merg în Uganda 🙂

Nu sunt angajată, nu știu nici cât de freelanceriță aș putea spune că sunt, dar știu că sunt bună în ceea ce fac (aici detalii) și că atunci când îmi asum un lucru, îl fac bine.

În concluzie, sunt Mihaela Enea și fac lucrurile să se întâmple. 🙂