S-a spart globul de cristal! (2020)

Poză făcută la punctul 0

Later edit: poți deveni susținător pe Patreon 😀 – https://www.patreon.com/mihaelaenea

Sunt de o lună aici și e atât de provocator de data asta că nici nu am reușit să scriu până acum. E mai ceva ca un roller coaster.

Când am intrat pe poarta mănăstirii (acum are poartă), am simțit că am venit acasă. A fost extrem de surprinzător sentimentul ăsta. Îmi imaginasem că o să am nevoie iar de o perioadă în care să mă reconectez cu oamenii pe care i-am cunoscut prima dată – copiii, maicile, oamenii de prin împrejurimi. Nici vorbă. Parcă plecasem doar până în Kampala pentru câteva zile.

Primirea a fost ceva de vis. Ne așteptau în drum cu un moment foarte fain pregătit și plin de bucurie. A fost greu pentru că voiam să îmbrățisez pe toată lumea, dar aveau un moment pregătit și până am ajuns să îi îmbrățișez pe copii, m-am bucurat cu cei care nu erau incluși în programul artistic – maicile, nebuna de traineriță, copilașii micuți și câțiva dintre oamenii “casei”.

Aici au început să zică: ”mătușa de la Bacău, mătușa de la Bacău”

Și după să vezi adaptare la o altă viață.

Având în vedere faptul că mai fusesem o dată, atât eu cât și sormea ne așteptam cumva la aceleași condiții – o cameră modestă de 2, 3 locuri cu geamantanul pe post de dulap și o baie la fel de modestă, numai bună de spălat la găleată cu frontala pe cap sau aranjată cumva strategic pentru a face cât mai multă lumină.

Mno. Reconfigurare traseu. După ceva timp ne-am dat seama amândouă că nu mai are sens să comparăm cu prima dată absolut nimic. De la baia cu duș (fără apă caldă, dar un duș rece din când în când ca să îți mai reamintești de duș am aflat și eu că e bine venit) până la descoperirea dulciurilor cu gust, la faptul că de data asta avem voie să ne facem singure cafea, să ne spălăm vasele, să ne facem curățenie în cameră, să ne spălăm singure hainele. Probabil de la cât am bătut-o la cap prima dată pe Maica cu lucrurile astea. Plus că, s-or fi gândit și ele că de data asta suntem 7 oameni și nu ne pot menaja în halul ăsta.

Așa că, s-a spart globul de cristal și uite așa vedem o altă față și eu mă bucur enorm de lucrul ăsta pentru că oricât de naivă aș fi eu, am simțit că ceva nu e chiar ok.

Cred totuși că așa a vrut Doamne Doamne să rânduiască lucrurile și ne-a dat să vedem lucrurile pe rând. După ce prima dată ne-a dat să vedem bătăi, sărăcie, nedreptate, survival mode, lipsa de seriozitate a oamenilor, 0 iubire și afecțiune între copiii noștri, protejare din toate părțile ca să nu vedem nimic nasol, acum am trecut la un alt nivel.

Maica ne-a povestit multe chestii cât am mai stat la povești cu ea și mă întrebam: “băi, da’ unde-s toate poveștile alea de care ne tot spune ea”, iar acum vedem și noi de la accidente care mai de care la posedări. Aproape că nu îți vine să crezi când auzi: “știți, aici este ceva normal ca demonul să circule din frate în frate” și pe lângă asta să mai și vezi cu ochii tăi.

Dar pe lângă chestiile nasoale, cel mai puternic rezultat al primei noastre veniri a fost să îi vedem pe copii îmbrățișându-se, având grijă unii de alții, spunându-și ei între ei: “be nice”.

Prima dată când am venit, ei nu știau ce e aia afecțiune. Nu știau de la ai lor, d-apăi de la niște muzungu. Și cum noi cât am stat acolo le-am oferit iubire, afecțiune și am fost atenți și blânzi cu ei, au învățat din asta și acum pentru că știu, oferă asta la rândul lor. Dacă aveam dubii cu privire la sensul meu aici, faptul că am văzut și văd asta între ei acum, e chiar ce aveam nevoie. Înainte să plec le-am spus: “să nu uitați să vă îmbrățișați între voi cel putin de 5 ori pe zi” și când m-am întors, unii dintre ei mi-au spus: “azi te-am îmbrățișat pe tine, pe Kiriaki, pe pe pe…” 😀

Așadar, s-a spart el globul de cristal, dar acum încep să trăiesc viața africană cu adevărat. Datorită faptului că nu mai sunt așa inhibată, îmi e mult mai simplu să pun întrebări oamenilor și să intru în conversație cu ei.

Prima dată când am venit am avut curajul să scot telefonul și să fac poze abia după vreo două săptămâni pentru că nu voiam ca oamenii care mă văd că fac poze să se simtă ca niște exponate. Nu că acum aș face poze la orice, dar măcar copiilor le fac fără nici o jenă. Știu câtă nevoie am avut să-i “văd” când nu mai eram cu ei și de data asta mă asigur că am tot ce-mi trebe 😂

Plus că, eram spălată pe creier de toată nebunia din media cu Africa super săracă și cu oameni care mor de foame. Ei bine, când ești aici, vezi realitatea (sau cel puțin o parte din ea) și îți pui filtrul tău.

Acestea fiind spuse, închei aici și sper să reușesc să scriu mai des de acum. Vom vedea 😀

Să știți că mă ajută să îmi puneți întrebări despre ce ați vrea să aflați de aici 🙂 Feel free to ask. Pe messenger, în comentariu aici sau pe whatsapp – 0741 544 992 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s