Later edit: poți deveni susținător pe Patreon – https://www.patreon.com/mihaelaenea

Readaptare. De la baza piramidei lui Maslow la vârf. De la spălat cu frontala pe întuneric, la găleată la duș. De la contact zilnic la lipsa de contact. De la dorul de acasă la dorul de fete. De la atenție autentică la atenție superficială. De la firesc la demonstrări și justificări. De la oameni negri la oameni albi. De la limba lugandeză și engleză la limba română. De la libertate individualistă la libertate holistică. De la apă neagră la cafea.

De la descoperire de sine la….descoperire de sine. Asta rămâne. Dacă îți dorești, îți dai voie, îți place să te descoperi și primești ceea ce descoperi, e delicios. Să te vezi pe tine cu toate imperfecțiunile tale, cu toate proiecțiile tale, cu toate așteptările tale, cu descoperirea nevoilor tale satisfăcute sau nesatisfăcute și nivelul la care sunt ele. Să te observi în ceea ce simți, cum simți, de ce simți, când simți, ce provoacă răspuns emoțional în tine. E de-a dreptul delicios. Bine, ai nevoie de terapie sau de duhovnic pentru asta și ceva experiență ca să poți duce tot festinul ăsta că altfel e ca și cum ai refuza o experiență din teama de necunoscut și nu o să afli prea curând cine ești.

Faza cu descoperirea de sine este că, cu cât îți dai voie să te descoperi mai mult cu atât afli mai multe și mai multe și mai multe lucruri despre tine. E ceva ce nu se mai termină. Știi că e vorba aia, ceva de genul: „cu cât afli mai multe lucruri cu atât îți dai seama cât de puțin cunoști”. Așa și cu descoperirea asta de sine de îți vine câteodată să spui: „da’ mai lasă-mă cu atâtea conștientizări. Cât crezi că pot duce?”. Dacă vrei și îți dai seama, poți duce. Mult. Dar te trec toate căldurile și emoțiile când faci asta. Un rollercoaster de emoții și de amintiri. E jocul inconștientului căruia dacă îi dai voie să iasă la suprafață, o să iasă. Și o să-ți dea. Amintiri de mult ascunse și emoții de mult reprimate.

Încerc să-mi dau seama ce simt. Mă întreabă oamenii ce fac dar să-mi bag picioarele dacă știu ce fac. Dacă m-ar întreba chestii concrete, cum am pățit în Cluj, aș răspunde instant. Că pac, cognitiv și bag. Tot ce vrei. Cum e învățământul acolo? Cum e cu joburile? Care a fost cea mai mare provocare? Te-ai mai întoarce? Cum e cu apa? Cum e vremea? Cum sunt copiii? Cum sunt bărbații? Cum sunt femeile? Cum te-ai spălat? Cum ți-ai spălat hainele? Și tot așa. La astea am răspunsuri, oioiooi. Dar ce fac eu? „încerc să mă readaptez, asta răspund”.

La cât de dor îmi era de prietenii și de familia mea, mă așteptam (da, stiu. Na. Om) să fie ușoară readaptarea dar se pare că nu e așa. Bine, mă descurc binișor pentru că reîncep grijile de bani, chirie, asociație etc. deci da. Sunt pe drumul cel bun 🙂

Mulțumesc Maria Churecheru pentru traducereeeee 😀

---

Life after Africa. Readjustment. Self-discovery

Readjustment. From the base of Maslow’s pyramid to it’s top. From washing in the dark with a headlamp to showering in a bucket. From missing home to missing my girls. From genuine to superficial attention. From observing the obvious to proof and explanations. From black to white. From Luganda and English to Romanian. From individualistic to holistic freedom. From black water to real coffee.

From catching a glimpse into your soul to self-discovery. All you find out stays with you. If you allow yourself to receive what this experience brings to light in you, it can be actually delicious. Seeing your imperfect self, with all your dreams, your expectations, your fulfilled or not so fulfilled needs. Being aware of what, how, why, when you feel and causes you to respond emotionally it’s amazingly delicious.  Yes, you need therapy or a spiritual advisor for that and some experience to be able to handle this feast of emotions. Otherwise, it’s like you would refuse an experience being fearful and not knowing who you truly are.

The thing about self-discovery is that it’s the gift that keeps on giving. It’s never-ending. It’s similar with the saying ”the more you find out, the less you realize you know”. It’s the same with self-discovery that it makes you want to say ”what’s up with this self-awareness? How much do you think I can bear?”. If you truly want it and you realize that, you can practice acceptance all the time, although that comes with a swirl of emotions. A rollercoaster of emotions and memories. The unconscious will surface if you allow it. It will give you hidden memories and will trigger repressed emotions.

I am trying to figure out what I feel. People are asking me how I’m doing, but I haven’t a clue what to answer them. If they would ask me something specific, I would know immediately what to tell them. How is the education system there? The employment? What was your biggest challenge? Would you go back? How did you manage the lack of a water system? How is the weather? How are the kids, the men, the women? How did you take a shower? How did you do laundry? And so on. I know how to answer all these questions, but to tell you how I’m feeling? ”I am trying to readjust”, that’s my answer.

Missing my family and friends so much I expected to readjust easily, but that is not the case. Although, yeah, I am handling it pretty good, because all the day-to-day concerns about money, rent, organisation are here. So yeah, I am on the right track.

Translated by Maria Curecheru. Thank you so so so much 😀