Muzungu în Africa. Prima săptamână (2019)

Later edit: poți deveni susținător pe Patreon – https://www.patreon.com/mihaelaenea

Muzungu – white person. Dacă trecem cu mașina prin vreun sat, avem geamul deschis și ne vede vreun copil, începe: „muzunguuuu, muzungu, muzunguuuu”.

S-a terminat prima săptămână de activități și odată cu ea a venit și o zi de odihnă.

Cum arată o zi aici?
La 6 bate clopotul care le anunță pe fetițe că e timpul să se trezească, să-și facă treaba pe care o au de făcut (choirs) și apoi să se pregătească pentru școală. La 8 trebuie să fie la școală și stau până la 17. Cumva, asta-i și prima mea alarmă.

La 7.50, 8, mă trezesc. Dau la o parte pânza, îmi iau șlapii și mă duc la baie. Mă spăl pe față, pe dinți, la chiuveta improvizată dintr-un butoi și apoi mă duc să mă schimb după care începe partea „favorită” de chimicale. Eu nu îmi dau corpul cu chestii. Singurele chestii pe care le folosesc sunt crema de față, deodorantul și gelul de duș. Aici, în fiecare zi, pun pe mine 2 rânduri de chimicale. O dată sprayul pentru protecție solară și apoi, autanul. Apoi, mai folosesc și un spray de picioare antiperspirant și un spray pentru încălțăminte (de astea sper să mă țin și când ajung acasă). Eu, de obicei, după ce mă trezesc, sunt gata în 15 min. Acum, îmi ia o gramadăăăă. Înțeleg utilitatea tuturor chestiilor ăstora și e normală doar că-s noi pentru mine și nu reușesc să le țin numărul pentru că nu a devenit încă instinctiv. La câte am de pus pe mine, duminică am uitat să mă dau cu deodorant :))

Ok. Chemical part is over și mă duc la micul dejun. Mă întâmpină Maica Theosmni cu: „good morniiiiiiiiing, Mihaela wanghe”. Un good morning de ăla plin de energie 😌 (Mihaela wanghe înseamnă Mihaela mea”) povestim un piculeț de ce facem, cum ne simțim, cum am dormit și după ce facem rugăciunea, începem să mâncăm. Maica îmi pregătește cafelele (în primele zile mă întreba după prima ceașcă de cafea dacă mai vreau una și îi spuneam de fiecare dată că da și acum îmi pregătește direct 2 cafele 😀. Astăzi, luni, rest day, am reușit să o conving să mă lase să-mi fac singură cafeaua :D) mâncăm și după ce terminăm ne pornim către sat dar nu înainte de good morningul Parintelui Antonie (the father of joy, cum îmi place să-i spun) și câteodată și a lui Dimitrie, dacă ajunge de dimineață la noi și nu trebe să-l luăm din drum.

Intrăm în mașină și pe drumul spre sat, începe admirarea peisajelor. FAN-TAS-TIC! Cât verde, oioioooi. Ajungem în sat, facem activitățile, mâncăm, mai facem o tură de activități și apoi, după o întâlnire cu profesorii, ne pornim spre casă. O altă tură de admirare a peisajelor că parcă de fiecare dată sunt altfel, ajungem acasă, facem o ședință de feedback, Părintele și Dimitrie se duc acasă, eu și sor-mea mergem să mâncăm, apoi, facem „dușul” și ne culcăm.

Cam așa decurge o zi de la cap la coadă, general vorbind și fără prea multe detalii, dar detaliile. Oioioooi. Mă termină.

Nu vreau să intru în comparația stupidă și fără sens între copiii din România și copiii din Africa. Da, și copiii din România sunt bătuți și maltratați, da, nici copiii din România nu au dreptul să își exprime părerea mai ales în fața unor profesori care se cred dumnezei, da, și în România există violență domestică dar chiar cred că lucrurile diferă. Așa că, deși știu că și în România se întâmplă unele chestii, o să vorbesc totuși doar despre ce trăiesc eu acum, într-o țară în care nu există salariu minim pe economie; în care învățământul nu este gratuit; în care oamenii încă mai mor de foame; în care femeile trebuie să producă copii pentru a demonstra societății că bărba-su e viril și un „adevărat” bărbat; în care îti arăți respectul punându-te în genunchi; o țară din care nu poți pleca, ca nu cumva să îti vorbești de rău guvernul și altele de genul ăsta. O mică parte sună cunoscut, nu?

Fiecare sat în care mergem e diferit. În unele sate copiii sunt fericiți, entuziaști, au curajul să se bucure, să vorbească și să răspundă la întrebări și unii…..sunt aranjați cu bățul în rânduri și primesc una dacă nu fac cum li se spune sau nu sunt aranjați la linia imaginară pe care o are în cap nenea cu bățul.

Îmi plac cel mai mult copiii care nu ascultă de mine, care vorbesc despre mine, care îmi râd în față și mă iau la mișto. Sunt cea mai fericită când văd așa ceva pentru că îmi pot imagina că și ei sunt puși la respect, că na, așa-i cultura, dar pot fi și mai dezghețați și nu-mi apare sentimentul ăla de milă care îmi displace atât de mult. Am fost un caz social mult timp în viața mea și mila este una dintre emoțiile, sau orice ar fi, care mă duce înapoi acolo și nu-mi place deloc.

Explicatul regulilor jocurilor în engleză unor copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani, a fost cel puțin obositoare și frustrantă. La care adăugăm niște copii care efectiv nu vorbesc și care dau din cap c-au înțeles dar de fapt, când să te pornești îti dai seama că nu au înțeles jocul și că e cazul să devii creativ și să-ți dai seama cum să le mai explici încă o dată și mai simplu. Plus aceiași copii care la cea mai mică atingere încep să plângă, reușim să facem o supă cu de toate dar la final, tot râdem de numa’ când vedem că după explicații și demonstrații nu ne iese jocul.

Pe lângă asta, momentele petrecute cu copiii în pauză sunt cele mai mișto.

Ca și context, copiii de la 7 ani în sus, înteleg engleza foarte bine dar nu reușesc să o vorbească, mulți dintre ei. Cu cei de la 14 ani în sus, reușești să ai o conversație. Sunt chiar și copii de 10, 11 ani cu care reușești să ai o conversație. Eu am rămas chiar uimită când Părintele Antonie mi-a spus că majoritatea copiilor înțeleg engleza și am rămas și mai uimită când mi-a spus că unele materii sunt predate în engleză și că se vorbește în engleză. Când i-am spus că și noi facem engleza 12 ani de zile dar nu reușim să avem o conversație în engleză, a rămas uimit.

Cum spuneam, momentele din pauză în care doar mă așez undeva și încep să vină. Vorbim despre România, mă pun să număr în română, să vorbesc în română și se amuză teribil la fiecare cuvânt care îmi iese pe gură. Dacă îmi amintesc în momentul ăla vreun pas de stomp de la Oratoriu, îl învățăm, dacă nu, doar povestim sau, cum am pățit într-un sat, m-am așezat și vreo 10, 15 minute numai s-au jucat cu părul meu și mă atingeau pe mâini și ziceau: „this is so beautiful”, „this is so weird”, „why do you have hair?”, „why your skin is pink here and red here?” și altele de genul.

Cele mai dureroase chestii pentru mine sunt atunci când vin copiii și se așează în genunchi în fața mea, când sunt servită ca nu știu cine și pe lângă asta, în satele în care nu este vreo încăpere în care să putem mânca, suntem așezați afară la masă, pe scaune cu 3 feluri de mâncare în fața noastră, în văzul copiilor care tot ce mănâncă e niște orez cu fasole. Aceeași chestie mâncăm și noi la care se adaugă specialitățile: cartofi, salată de varză și piure de banane dar tot e nasol să stai acolo să mânânci ca o prințesă în văzul lor în condițiile în care ei mănâncă pe jos.

Apropo de mâncare, aici mânânc de trei ori pe zi. De 3 ori pe zi! De 3 ori pe zi! Eu am zile în care nu-mi trebe să mănânc și în zilele în care mănânc, mănânc niste telemea cu roșii/struguri sau o ciorbă și-i suficient. Aici, de 3 ori pe zi. De 3 ori pe zi. Am discuții contradictorii cu oamenii oriunde merg după ce văd cât îmi pun în farfurie. M-am îngrășat deja o grămadă pentru că opțiunea de a nu mânca nu există, nici măcar acasă, unde stau. Trebuie să mănânci ce ai în față că altfel e lipsă de respect. Acasă, din fericire, am reușit încet încet să îi fac să înțeleagă că eu efectiv nu pot să mănânc mult și nu mă mai bat la cap când văd cât mănânc dar tot o să devin cât Rusia până ajung acasă. De 3 ori pe zi! În contextul în care sunt e și mai frustrant.

Sunt atâtea chestii de spus și de arătat. Cea mai amuzantă și tristă parte totodată e cea legată de media și ce ne bagă în cap atât nouă cât și lor. Legat de faptul că e foarte cald, că sunt mulți țânțari, că sunt maimuțe peste tot, că te omoară insectele și altele de genul ăsta pe care fie le-am citit înainte să ajung aici fie mi-au fost spuse.

De fapt nu e chiar așa. Cel puțin din experiența mea. Eu stau undeva într-un sat ce-i drept dar n-aș crede că în oraș stau maimuțele și țânțarii cu covrigii în coadă sau orice ar avea țânțarii. În Africa e exact ca într-un sat românesc sau ca într-o pădure din România. Exact aceeași chestie. Pe bune. Deci nu văd nici o diferență. Fiind o persoană care a stat toată viața ei la oraș și mergând câte 2 săptămâni pe vară la bunici și atât dar fiind destul de umblată cu cortul, prin munți și prin păduri (mulțumesc Oratoriului din nou), chiar nu e nimic deosebit. Chiar nu. Sunt de o săptămână aici și nu m-a pișcat nici un țânțar și nici nu i-am auzit pe lângă mine deci fie e o exagerare în masă de necunoscători, fie autanul ăsta e al naibii de bun.

Să nu mai spun de faptul că voiam să văd maimuțe și când am întrebat pe unde stau maimuțele mi-au spus că la zoo sau în zonele cu adevărat sălbatice.

Legat de vreme, e la fel ca vara în România. Nimic deosebit. Ba chiar aici bate și vântul. Mi-am cumpărat o grămadă de bluze ca nu cumva să mă ardă de vie soarele și acum stau frumușel pe pat și așteaptă să fie purtate acasă în Bacău :))

În ceea ce-i privește pe ei și cum ne privesc, am mai multe exemple care sunt mai mult decât revelatorii.

Eram cu Sister Irene, măicuța care vine cu noi prin sate și ne-am dus să căutăm borsete pe la tarabe. La un moment dat aveam de trecut un dâmb/șanț și se uită la noi și ne întreabă: „vă descurcați?” și pe noi ne-a bufnit râsul. La care ne spune: „bănuiesc că la voi nu e așa” și uite așa a început o altă discuție.

Unii dintre ei au o toaletă special făcută pentru vizitatori cu wc și chiuvetă sau o chiuvetă improvizată, dar în general, au wc-ul în curte. Pe lângă faptul că atunci când mergem în sate îi bufnește pe oameni râsul când aud că vrem la toaletă, când i-am spus Parintelui Antonie că și noi avem de astea, a rămas șocat. Efectiv nu-i venea să creadă că și în România există wc-uri în curte. Încă. Pe lângă asta, wc-urile lor, sunt foarte curate. Am rămas șocată prima dată când am văzut. N-am mers eu la multe wc-uri de curte la viața mea dar din toate la care am fost, nici unul nu era atât de curat. E făcut din piatră, cu gaura în mijloc și foarte foarte curat.

În primele zile când am ajuns, ne-a spus Maica Theosemni că dacă vrem să ne spele hainele să i le lăsăm în locul x. Noi ne-am uitat una la alta și îi spunem: „o sa ne spălăm singure hainele” la care Maica: „o, nu. Cum? Voi nu puteți face asta!”, la care noi: „ba da, putem” și ea, foarte serioasă: „serios, vă spălați voi singure hainele cu mâna?” Băi. Nu-i venea să creadă. Cam același sistem și cu a-mi face singură cafeaua, și cu aruncatul chestiilor la gunoi, și cu servitul singură.

Pe astea mi le amintesc și am reușit să le și scriu.

Nu știu dacă în general călătoriile sunt revelatorii dar pe mine, călătoria asta, mă ajută să mă descopăr foarte mult. Am momente când mă întreb ce ar fi făcut Mihaela freak control în Africa. Îmi trec repede dar, se întâmplă. Chiar e un context fantastic pentru mine să testez și mai pe bune metoda C.L.A.R și ce eram recunoscătoare până acum. Acum sunt și mai și. Mă bucur atât de tare de lucruri, de oameni, de situații. Las lucrurile să se întâmple așa cum vor ele să se întâmple și se întâmplă așa mișto. Să le dai dreptul oamenilor să facă cum vor ei în contextul pe care tu îl creezi, poate fi pentru tine, care faci asta, aur curat, pentru că observi în câte feluri pot fi făcute lucrurile.

Mă bucur de ce se întâmplă. Sunt în prezent și e minunat.


Mi se și învârt rotițele pe ce aș putea face în continuare aici, pentru că-s multe care pot fi făcute dar momentan, culeg informații. Ce știu până acum e că o minge și o bicicletă pot face minuni în Africa. O minge. O bicicleta.

Pun destul de multe storyuri pe Insta. Dacă vrei să vezi mai multe, follow me: mih.enea
Dacă ai curiozități, mă poți întreba aici sau pe Insta și povestim. Numai bine mai știu și eu după ce să mă mai uit 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s